O bucurie la Mănăstirea Cocoș (jud. Tulcea)

 

Duminică, 8 iunie 2025, de Praznicul Pogorârii Sfântului Duh am slujit, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Mănăstirea Cocoș (jud. Tulcea) din Episcopia Tulcii.

Am avut bucuria să particip la slujba hirotoniei întru preot a unui foarte bun prieten, respectiv Diac. George Zănoagă.

Emoțiile sale au fost completate cu bucuria familiei extinse în prezența a peste 150 de persoane, enoriași ai parohiei din orașul Galați unde a fost angajat cântăreț bisericesc vreme de 18 ani. Într-adevăr prezența numeroasă a acestor credincioși care au ales să străbată un drum de mai bine de o oră și jumătate ca la marele Praznic al Cinczecimii să fie alături de tânărul preot George Zănoagă, arată un singur lucru: acest om a știut să se facă iubit și apreciat acolo pe unde a trecut. Cel mai mult m-a impresionat prezența unor prieteni de-ai familiei sale din Cârțișoara (jud. Sibiu) care au străbătut un drum de 7 ore cu mașina pentru a putea fi alături de un om cu totul deosebit în momentul cel mai special al vieții sale după Taina Nunții.

Personal mă bucur că am putut lua parte la Sfânta Liturghie unde, în afară de rugăciunea comună, m-am numărat și eu printre preoții care l-au înconjurat în jurul Sfintei Mese și am putut cânta cu bucurie, și cu mari emoții: Vrednic este.

Cunoscând parcursul său, încă din anii de Seminar petrecuți la Constanța, am văzut duminică un alt om care a trecut prin numeroase și grele încercări pentru a putea ajunge să slujească la Sfântul Altar. Fidelitatea credinței sale și dorința nestrămutată de-a sluji Bisericii dincolo de catapeteasmă, ce a durat mai bine de 16 ani, i-a fost răsplătită de Dumnezeu prin mâinile unui ierarh deosebit, Prea Sfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

Sunt onorat și bucuros că am un asemenea prieten-preot ce poate reprezenta un model autentic pentru tinerii teologi de azi care-și doresc preoția, pe bună dreptate, încă de pe băncile facultății. Maturizarea venită odată cu vârsta cred că poate fi un răspuns la această nerăbdare firesc de nefirească astăzi. „Testul” credinței poate fi trecut printr-un singur mod: cu rugăciune neîntreruptă.

Iată, că prietenul meu, Pr. George, nu a așteptat un an, doi, cinci ci mai bine de 15 ani până Dumnezeu a binevoit să-l scoată din ceata cântăreților bisericești, mult dezavuată de unii dintre ierarhi, și să-l aducă să slujească la Sfântul Altar.

Mă rog la Bunul Dumnezeu să nu-i schimbe inima și să fie la fel de cumsecade și săritor pentru toți oamenii care-i vor cere ajutorul și-i vor căuta alinarea sub epitrahil. Îmi doresc să fie un preot bun, lucru de care nu mă îndoiesc că o va face, pentru că știu că este un om bun, și să aibă o slujire îndelungată.

Ar mai fi foarte multe de spus însă nu vreau decât închei cu aceste cuvinte: Vrednic este! Dignus est! Axios!

 

Pr. Silviu – Constantin Nedelcu