Spicuiri din Pastorala la Nașterea Domnului 2024 a Prea Sfințitului Părinte Dr. AMBROZIE, Episcopul Giurgiului

           De luat aminte la acest fragment din Pastorala la Nașterea Domnului 2024 a Prea Sfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului:

 

„Dragii mei,

Praznicul Nașterii Domnului are pentru noi o importanţă deosebită, fiind sărbătoarea familiei, a părinţilor, a bunicilor şi în special a copiilor. Poporul nostru care s‑a născut creştin, botezat în „cristelniţa” Sfântului Apostol Andrei, a înţeles dimensi­unea importanţei acestui praznic. Înaintaşii noştri ne‑au lăsat din viaţa lor frumoase obiceiuri care străbat fiinţa noastră la vremea acestei sărbători: an de an răsună la ferestre colindele de Moş‑Ajun. Ne‑au dăruit străbunii cu datini şi colinde, şi din îndepărtaţi părinţi ni s‑au încredinţat ‑ odor de mare preţ ‑ datini creştineşti, pe care noi le îndeplinim cu drag în fiecare an. Moş Crăciun este o realitate a co­pilăriei poporului român, un suspin o dorinţă vie, un izvor de creaţie literară cu adâncă sensibilitate. De la lumânările aprinse la căpătâiul strămoşilor, până la candelele care străjuiesc casele, se văd lacrimi de bucurie şi de tristeţe care curg de dorul pentru ţară şi pentru cei care „s‑au asuns în Lumina Celui nepătruns”, aşa cum frumos glăsuia teolo­gul Nichifor Crainic. Niciun popor din lume cu o existenţă creştină de două milenii nu‑şi mărturiseşte credinţa în venirea Izbăvitorului, aşa cum o face poporul român. Colindele româneşti au fost de‑a lungul timpului pastorala vie şi nescrisă a ierarhilor şi preoţilor români, a cântăreţilor de la strana Bisericii care anunţau venirea Crăciunului, iar glasurile cristaline ale copiilor au fost calendarele neştiutorilor de carte. În lumea de basm a strămoşilor noştri, în vatra arzândă a ţării moştenite de veacuri s‑au ţesut amintirile şi istoria poporului nostru atât de încercat.

Biserica Ortodoxă Română şi‑a înţeles misiunea ei şi a slujit la rea­lizarea unităţii poporului român, în vatra lui de formare, de devenire şi de afirmare istorică, participând activ la marile evenimente care l‑au condus la desăvârşirea unităţii etnice, spirituale şi de credinţă. Împlinirile poporului au fost şi împlinirile Bisericii noastre Ortodoxe dar şi invers. Cele două instituţii, Biserica şi Statul, s‑au identificat în decursul istoriei noastre bimilenare într‑o unitate de nezdruncinat. În momentele de răscruce, slujitorii Bisericii strămoşeşti n‑au pregetat să fie alături de popor, unii dintre ei plătind chiar cu preţul vieţii, atunci când ţara şi neamul erau în primejdie. Istoria îi descrie năzuin­ţele şi împlinirile ca maică spirituală a poporului român şi i‑a înscris în filele ei momentele de seamă ca şi încercările pe care le‑a trăit în creşterea ei firească. Viaţa ei este legată de viaţa poporului în mijlocul căruia îşi împlineşte misiunea: de aceea, în Ortodoxie, Bisericile au caracter naţional, purtând amprentele naţiunii pe care o slujesc. În vir­tutea acestui fapt, Biserica Ortodoxă Română este profund ancorată în viaţa societăţii noastre şi legată din punct de vedere structural de viaţa poporului român, pe care l‑a slujit întotdeauna. Împletindu‑şi deopo­trivă idealurile şi aspiraţiile prin înfruntarea necazurilor şi a vitregiilor vremurilor care s‑au abătut asupra lor, aşa a înţeles Biserica să‑şi facă datoria faţă de neam în momentele de răscruce, dăruind mucenici şi eroi, deşi astăzi există voci care încearcă să‑i minimalizeze meritele şi jertfa de sânge. Pilda eroilor noştri şi a marilor mucenici ai neamului românesc trebuie să ne călăuzească pe toţi cei de astăzi, dar şi pe cei de mâine! Un exemplu este cel al eroului Avram Iancu al cărui bicen­tenar s‑a împlinit acest an, care în testamentul său din 20 decembrie 1850 spunea că: „unicul dor al vieţii mele este să‑mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocmai acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica”. Crăişorul Munţilor, după cum mai era numit Avram Iancu ar trebui să fie o pildă pentru oamenii politici, care, din nefericire, mai presus de interesul ţării pun interesele perso­nale sau ale partidelor din care fac parte. Aproape fiecare familie are printre înaintaşii ei, asemenea eroi, iar dacă astăzi avem o ţară liberă, aceasta se datorează jertfirea propriei vieţi pe altarul patriei.

Iată rădăcinile acestui arbore genealogic al tezaurului care trebuie păstrat şi transmis ca o mărturisire vie de credinţă. Sfântul Mitropolit Iosif cel Milostiv, care a fost o vreme egumen al Mănăstirii Strâmbu Găiseni din judeţul Giurgiu, a lăsat un adevărat testament poporului român: „Să menţinem credinţa în Dumnezeu împreună cu tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, căci bătrânii noştri cu acestea au trăit, cu acestea au înfruntat toate nevoile străbătând veacurile până‑n zilele noastre şi conservându‑ne nouă ţara, biserica şi naţionalitatea, nedespărţite una de alta. Şi Dumnezeul părinţilor noştri va fi totdeauna şi cu noi, precum a fost cu ei, căci numai astfel vom păstra patrimoniul strămoşesc, care este depozitul cel mai sacru pe care ei ni l‑au încredinţat, şi pentru care ei ziceau că: podoaba şi fericirea unui neam este paza legilor strămoşeşti” (Drd. Ioan Vicovan, „Un mitropolit de seamă al Moldovei ‑ Iosif Naniescu”, în Teologie şi Viaţă, Anul LXVII, Serie nouă, Anul I (1991), nr. 4‑8, p. 66)”

 

(† AMBROZIE, Episcopul Giurgiului. Pastorală la Nașterea Domnului 2024. Nașterea Domnului, înălțarea firii omenești. Giurgiu: Editura Episcopiei Giurgiului, 2024, p. 6-8).

 

Textul integral al Pastoralei la Nașterea Domnului 2024 a Prea Sfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, poate fi lecturat online aici: https://episcopiagiurgiului.ro/wp-content/uploads/2024/12/Pastorala-Craciun-2024.pdf [site accesat: 18 decembrie 2024].

O nouă achiziție bibliofilă

 Am reușit să achiziționez o carte de vizită care i-a aparținut Patriarhului Justinian Marina (1901-1977), care a slujit Biserica Ortodoxă Română în perioada 1948-1977.

La mulți ani, Părintele meu…

           Toropeala oboselii acumulate după o zi plină de bogate activități duhovnicești și culturale precum participarea la slujba arhierească oficiată în Noua Catedrală Episcopală din Giurgiu, urmată apoi de vizita la centrul achiziționat recent de către Episcopia Giurgiului și încununată cu lansarea cărții mele la Târgul de carte Gaudeamus, nu m-a oprit în a scrie aceste rânduri.

Astăzi, 7 decembrie 2024, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Ambrozie de Mediolanum și, deopotrivă, pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș, dar este și ziua când Părintele Episcop Ambrozie își serbează ocrotitorul spiritual.

Începând în sens invers vreau să citez din cuvintele Psalmistului care spunea: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” (Psalmi, 115, 3). Astfel, parafrazând cele spuse de Psalmist, și eu grăiesc acestea: Cum voi putea răsplăti (vreodată) toată dragostea și bunătatea pe care mi-a oferit-o până acum Părintele meu sufletesc, Prea Sfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului?

„Cuvântul” este unul dintre modurile în care voi putea fi recunoscător, pentru cei cu urechi de auzit și cei care au inimă de simțit. Cuvântul în sine viață posedă astfel că cele ce voi scrie în continuare nu sunt golite de conținut, nu sunt vorbe deșarte ori laude nemeritate.

În urmă cu 33 de ani un tânăr de 22 de ani, închinoviat la Mănăstirea Crasna din județul Prahova, este tuns în monahism cu numele Ambrozie.

Ce gânduri să-i fi trecut oare prin sufletul său tânăr?

Ce l-a îndemnat oare să renunțe la supliciul unei vieți (viitoare) de bunăstare într-o Românie aflată într-o schimbare politică după Revoluția din ’89?

Dar mai tare stau și mă întreb: ce Anghelos (înger – trimis al Domnului) l-a îndemnat pe părintele care l-a luat sub mantie să-i pună un nume roman, atât de exotic și de îndepărtat, aflat la capătul alfabetului?

Cu alte cuvinte: de la Omega la Alfa.  În sens teologic s-a rescris viața noului călugărit de la final la început.

Noul botez pe care l-a primit în urmă cu 33 de ani are meritul de-a-i fi oferit prilejul incipitului și-o viață nouă, la propriu, prin însăși schimbarea numelui său: de la Valentin la Ambrozie.  

O decizie radicală, de neînțeles pentru tinerii din ziua de azi.

Și totuși: de ce numele Sfântului Ambrozie?

Ce impact are numele pe care pruncul îl primește la botez? Există vreo legătură între nume și persoană? Se reflectă persoana Sfântului al cărui nume îl purtăm?

Întrebări la care există, sau nu, un potențial răspuns: depinde de perspectiva din care privim.

Tânărul călugărit la numai 22 de ani, monahul Ambrozie, aidoma predecesorului său din urmă cu 1650 de ani, urcă toate treptele clerului fiind ales episcop 9 ani mai târziu. Una dintre diferențe este aceea că nu a existat niciun prunc să strige în biserică, în ziua de 15 octombrie 2000, la hirotonia sa întru arhiereu: „Ambrozie să ne fie episcop!”. Nu a fost cazul pentru că Părintele său, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, văzuse cu duhul călugăresc și patriarhal ceea ce văzuse poporul milanez la alegerea Sfântului Ambrozie, daruri pe care Prea Fericirea Sa le știa mai bine decât oricine altcineva.

Două asemănări dintre cei doi Ambrozie: unul deja sfânt iar celalalt în drum spre sfințenie.

Prima asemănare: cuvântul „dres” cu miere de albine. Lucru întâmplător ar spune necredincioșii, ateii și rău voitorii. Balsam sufletesc și plin de teologie dar și de dojană mustrătoare părintească, atunci când o cere situația.

Cea de-a doua asemănare: „Căci, când venea cineva la dânsul pentru mărturisirea păcatelor, plângea însuși, încât și inimă cea împietrită o ducea la căință și o deștepta la umilință și lacrimi”. Pentru câți dintre fiii săi duhovnicești, preoți, călugări, călugărițe oare n-a plâns Părintele meu?

Doar o inimă de părinte, ca aceea a Prea Sfințitului Ambrozie, putea dobândi, așa cum a mai spus-o în diferite rânduri, o serie de boli. Boala în sens teologic este și o cercetare a lui Dumnezeu nu în mod coercitiv ci în chip taumaturgic. Am putea spune că este unul dintre modurile în care Domnul ne arată nouă, păcătoșilor, că ne cercetează ca să nu-L uităm pe El, și bine ne face uneori.

Revenind la Sfântul Ambrozie al Milanului aș mai putea adăuga încă o ultimă asemănare, mărturie pe care o pot da personal alături de mulți alți fii sufletești: aceea că după cum „Plăcutul lui Dumnezeu mângâia pe toți în tot chipul; cu cei ce se bucurau împreună bucurându-se, cu cei ce plângeau împreună plângând”, așa și Părintele meu sufletesc, Prea Sfințitul Părinte Ambrozie, îi mângâie pe toți (copii, tineri și bătrâni) în tot chipul, se bucură cu toți și împreună plânge cu cei aflați în nevoie.

Pentru ca acest cuvânt al meu să nu se transforme într-o laudă deșartă scrisă în limbajul de lemn specific astăzi, din păcate, în mediul teologic românesc vreau să fac o precizare de ordin lingvistic: am enunțat în mod eronat în textul meu faptul că Prea Sfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, ar fi DOAR Părintele meu sufletesc. Nu, nu este doar Părintele meu ci Părintele nostru, ca altcândva Sfântul Ambrozie în urmă cu aproximativ 1600 de ani pentru toată comunitatea cetății Mediolanului și Biserica încredințată de Domnul spre păstorire.

Cu alte cuvinte: Părintele nostru Ambrozie, Episcopul Giurgiului, are o inimă atât de mare încât după 18 ani de petrecere minunată la Giurgiu, cu bune și cu rele, a dobândit o mulțime de fii, fiice și nepoți. Filiația este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-a învățat de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, părintele său sufletesc, și pe care ne-o oferă cu atâta mărinimie și, uneori, cu certare părintească nouă, fiilor săi sufletești.

Ar mai fi multe de spus și probabil că „cerneala” de pe „hârtia” Word-ului meu nu s-ar estompa vreodată astfel că mă văd nevoit să mă opresc și să-mi închei acest cuvântul al meu spunând, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi.” (I Corinteni 4, 15).

Întru mulți ani, Prea Sfințite Părinte Ambrozie!

La mulți ani, Părintele meu…

 

Pr. Silviu – Constantin Nedelcu,

cel mai mic dintre colaboratorii Prea Sfinției Voastre

Lansare carte: Silviu-Constantin Nedelcu, Revista Glasul Bisericii (1942-2017). Studiu monografic, București: Eikon, Giurgiu: Editura Episcopiei Giurgiului, 2024

Sâmbătă, 7 decembrie 2024, ora 18:30, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus va avea loc lansarea cărții mele intitulată: Revista Glasul Bisericii (1942-2017). Studiu monografic. Prefaţă de Conf. univ. dr. Lucian Grozea. Cuvânt înainte de Prea Sfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului. București: Eikon ; Giurgiu: Editura Episcopiei Giurgiului, 2024. 454 p. ISBN 978-606-49-1060-8 / ISBN 978-606-8931-20-3.

Evenimentul fiind moderat de dl Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon, avându-l ca vorbitor pe Protos. Asist. univ. dr. Maxim Vlad.

 

Adăstări la Izvorul Cuvântului. Tâlcuiri la Evanghelii de Protos. Dr. Maxim MORARIU

 O altfel de carte de predici scrisă de un foarte bun prieten de dincolo de ape, respectiv Protos. Dr. Maxim Morariu – inspector eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui preot.

Publicată în 2024 la Editura Doxologia din Iași, una dintre cele mai prestigioase edituri teologice românești, cartea se intitulează Adăstări la Izvorul Cuvântului. Tâlcuiri la Evanghelii - https://edituradoxologia.ro/adastari-la-izvorul-cuvantului-talcuiri-la-evanghelii?fbclid=IwY2xjawGZTydleHRuA2FlbQIxMQABHePHIaps8fAHUYSPZGQoOX328Ob9Tfv3ZfktWjvY8lf70xJM6llkzSL5IA_aem_rRF2yxqYc-nlVgcWPi8brg.

Un extras al volumului poate fi lecturat pe site-ul editurii Doxologia - https://edituradoxologia.ro/sites/default/files/pdf/2024/10/extras_maxim_morariu_adastari_la_izvorul_cuvantului_talciri_la_evanghelii_.pdf.

Felicitări încă o dată Protos. Dr. Maxim Morariu și lectură plăcută celor care vor avea curiozitatea să o citească.

Lansare carte - Monahismul romanesc si modernitatea de George Enache - Miercuri, 30 octombrie 2024, ora 18:00

https://www.facebook.com/geo.enache/posts/pfbid02F4Nc1GPWaoN1xHA1tQJfAyDkrsGTLo6jNMwrEeHR4omt7c4PrxnnDQVS3LRWDoq9l?locale=ro_RO
 

Revista Glasul Bisericii (1942-2017). Studiu monografic

 

https://www.librariaeikon.ro/publicistica-eseuri/1791-revista-glasul-bisericii.html?fbclid=IwY2xjawGEy7NleHRuA2FlbQIxMAABHY-SOQCTwbrU_KE7KVcQ_fGcfxa-GOaKj7CB5267MnPWRt9p-mzWtMA7HQ_aem_QQGx8OUVG_Josca12mGt3A

24

 Părintele cel bun și mai tânărul său ucenic.

În urmă cu 24 de ani Prea Sfințitul Părinte Dr. Ambrozie a fost hirotonit la treapta de arhiereu de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist.

Întru mulți ani Prea Sfinția Voastră, cel puțin atât cât a trăit Părintele Patriarh Teoctist!

Pr. dr. Silviu – Constantin Nedelcu

Mulțumiri unui veritabil urmaș al marilor profesori de teologie istorică de la București

Istoria se scrie prin oameni...

Ieri, în timp ce mă îndreptam spre casă, am făcut o mică „escală” la Unirii unde m-am întâlnit cu Arhid. dr. Alexandru Briciu, redactorul șef al Ziarului Lumina, care mi-a făcut o dublă bucurie în afară de cea a revederii cu un vechi prieten, și anume: mi-a oferit câteva exemplare din Ziarul Lumina.

Pășind cu vrednicie pe urmele marilor profesori de teologie istorică de la București precum Teodor M. Popescu (1893-1973), Ioan Rămureanu (1910-1988), Alexandru Elian (1910-1988), Niculae Șerbănescu (1914-1996) și Adrian Gabor (1959-2017), acesta m-a „încondeiat” pentru posteritate, atât la hirotonia mea întru diacon cât și la cea întru preot, în paginile cotidianului Patriarhiei Române.

Mulțumirea mea pentru prietenul Arhid. dr. Alexandru Briciu, pe lângă ziarele pe care mi le-a oferit, rămâne profundă și veșnică, în speranța că într-o bună zi, de Dumnezeu rânduită, voi putea la rându-mi să am plăcerea de a-l audia la unul dintre cursurile universitare de IBU sau IBOR pe care le va ține în fața studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, instituție pe care amândoi am absolvit-o în urmă cu ceva ani.

SFÂNTUL IERARH ANTIM IVIREANUL (1650-1716) ŞI BIBLIOTECA MITROPOLIEI ŢĂRII ROMÂNEŞTI (EXTRAS DINTR-UN STUDIU PUBLICAT ÎN URMĂ CU 7 ANI)

 

În urmă cu 8 ani am susținut un referat intitulat Sfântul Ierarh Antim Ivireanul (1650-1716) şi Biblioteca Mitropoliei Ţării Româneşti, la Secţiunea Carte veche. Restaurare. Conservare în cadrul Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, ediţia a XXVII-a, organizată la Timişoara de Asociaţia Bibliotecarilor din România (ABR) în perioada 7-9 septembrie 2016.

Un an mai târziu, studiul cu același titlu a fost publicat în volumul: MICLE, Maria (coord.); LOVASZ, Agneta (coord.); BURSAŞIU, Simona (coord.). Biblioteca fără bariere. Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, ediţia a XXVII-a, Timişoara, 7-9 septembrie 2016. Timişoara: Editura Universităţii de Vest; Bucureşti: Editura ABR, 2017, p. 260-272. Disponibil online:  https://www.researchgate.net/profile/Maria_Micle/publication/321331375_Biblioteca_fara_bariere/links/5a1d2af2a6fdcc0af326a796/Biblioteca-fara-bariere.pdf?origin=publication_list. ISBN 978-973-125-513-2 (EUVT); ISBN 978-606-93535-1-6 (EABR)

În memoria Sf. Antim Ivireanul, unul dintre cei mai mari ierarhi ortodocși ai Țării Românești, voi reda o parte din studiul meu.

 

„2. Viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul (1650-1716)

Acesta s-a născut în anul 1650 în Iviria (azi Georgia) şi a primit la botez numele Andrei. De tânăr a fost luat de tânăr ca rob de către turci şi dus la Constantinopol, unde a fost răscumpărat de către patriarhul Dositei al Ierusalimului. Acesta l-a călugărit mai târziu la Sfântul Mormânt, dându-i numele Antim.

Între anii 1680-1682 a fost adus la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi de către patriarhul Dositei. În 1690-1691 a plecat la Bucureşti, unde i s-a încredinţat tipografia domnească, unde a tipărit patru cărţi. În anul 1694 a plecat la Snagov unde s-a mutat tipografie, tipărind aici 15 cărţi. Între anii 1701-1705 s-a reîntors la Bucureşti unde a tipărit alte 15 cărţi. În anul 1705 a fost ales episcop de Râmnic, unde a înfiinţat o tipografie şi unde a tipărit 9 cărţi. În anul 1708, după ce a fost ales Mitropolit al Ţării Româneşti, a mutat tipografia de la Râmnic la Târgovişte, unde a mai tipărit 18 cărţi. În anul 1715 tipografia a fost mutată la Bucureşti, unde a tipărit două cărţi.

Din pricina atitudinii sale antiotomane, la cererea lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot al Ţării Româneşti, a fost înlăturat din scaun în toamna anului 1716. Totodată a fost întemniţat şi caterisit de către Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, fiind condamnat pe viaţă la exil la Mănăstirea Sfintei Ecaterina de pe Muntele Sinai.

Pe drum, în timp ce mergeau spre locul de exil, a fost ucis de soldaţii turci care-l însoţeau, iar trupul său a fost aruncat în râul Mariţa sau în Tungea, dincolo de Adrianopol.

În anul 1992 a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, numele său fiind înscris în calendarul creştin şi stabilindu-i-se ca dată de prăznuire ziua de 27 septembrie.

 

„2. Sfântul Antim Ivireanul (1650-1716) şi Biblioteca Mitropoliei Ţării Româneşti

Sfântul Antim Ivireanul s-a îngrijit, pe lângă activitatea tipografică, şi de organizarea bibliotecii Mitropoliei Ţării Româneşti, lucru care a fost confirmat în aşezământul său, dat în ziua de 24 aprilie 1713. Acest aşezământ cuprinde învăţături pentru conducerea Mănăstirii Tuturor Sfinţilor din Bucureşti, precum şi despre organizarea bibliotecii (cap. 18).

Pentru a putea înţelege subiectul propus de noi în această lucrare şi pentru a avea o imagine cât mai clară asupra legăturii Sfântului Antim Ivireanul cu Biblioteca Mitropoliei Ţării Româneşti, am împărţit acest capitol în următoarele subcapitole: 1) Intenţia construirii unei biblioteci; 2) Înfiinţarea bibliotecii Mănăstirii Tuturor Sfinţilor din Bucureşti; 3) Activitatea lui Antim de bibliotecar; 4) Un document inedit: condica Mitropoliei Ţării Româneşti (zisă a lui Antim); 5) Ştiri despre biblioteca personală a lui Antim.  

 

2. 1. Intenţia construirii unei biblioteci

Istoricul Aurelian Sacerdoţeanu afirmă despre Antim Ivireanul că a adus „o mare contribuţie la tipăritul cărţilor, dar nu i-a fost indiferentă nici întemeierea de biblioteci”[1].

Acest lucru reiese foarte limpede din corespondenţa purtată de domnitorul Constantin Brâncoveanu cu Patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului. Astfel, în scrisoarea datată în 4 februarie 1709, Constantin Brâncoveanu îi scrie Patriarhului Hrisant răspunzându-i, cel mai probabil, la o scrisoare anterioară. Aproape de final acesta îi spune următoarele: „ştirea ce ni dai acum că ai vorbit acolo cu Preasfinţitul nostru (sic) acela, ca să se facă după gândul tău o casă de piatră pentru tipografie şi o bibliotecă în cuprinsul Sfântului Sava, am aflat-o, şi ni-a părut bine pentru această bună faptă, şi neapărat că pentru un lucru ca acesta, vom lucra şi noi ca să-şi iea săvârşirea; pentru care şi arhiereul nostru ni-a spus că se vor cheltui pănă la o mie de lei[2] numai. Primăvara aceasta ce vine, nu e chip, Doamne, să se înceapă, de oare ce, precum ştii, pricina ciumei a oprit vara trecută slujba ce este la Sfântul Sava şi la şcoală, şi, pănă ce slujba aceasta nu se va isprăvi, nu se poate începe cu tipografia şi biblioteca; dar şi aceia la vremea ei, Dumnezeu dând sănătate, va începe şi-şi va lua săvârşitul cum se cuvine după dorinţa Ta”[3].

De-aici rezultă faptul că Mitropolitul Antim s-a gândit să înfiinţeze, la sugestia Patriarhului Hrisant, o clădire în care să funcţioneze o tipografie şi o bibliotecă, chiar în incinta şcolii de la Sfântul Sava.

Într-o scrisoare trimisă Patriarhului Hrisant de către Gheorghe Ramadan, datată în 29 noiembrie 1715, se menţionează următoarele cu privire la nişte cărţi trimise: „pe lângă aceasta, vei afla Fericirea Ta vrednică de închinare cum că acele cărţi ce s’au trimes de Tine, atât greceşti, cât şi latineşti şi italieneşti, toate s’au dat după poruncă, prea-cuvioşilor egumeni şi epitropi ai Tăi, şi s-au aşezat cu celelalte cărţi ale bibliotecii; însă cele latineşti au ieşit mai multe decât numărul ce era însemnat în catastihul Fericirii Tale şi cele italieneşti mai puţine, cum vei putea înţelege din catastihul ce-Ţi trimet; numai două cărţi latineşti şi una italienească nu s’au pus în catastihul bibliotecii, nici în cel ce Ţi-l trimet, căci le-a luat preaînălţatul Domn pentru întrebuinţare; care când se vor lua înapoi, se vor adăugi la catalogul celorlalte”[4].

Din scrisoarea lui Gheorghe Ramadan putem deduce următoarele lucruri:

1) exista deja o corespondenţă între Gheorghe Ramadan şi Patriarhul Hrisant, anterioară acestei scrisori;

2) cărţile trimise de Patriarhul Hrisant erau în mai multe limbi (greacă, latină şi italiană);

3) destinaţia cărţilor era precisă, să fie aşezate în colecţia bibliotecii, alături de celelalte cărţi;

4) nu este precizat numele bibliotecii sau despre ce bibliotecă anume este vorba însă, există posibilitatea să fie chiar biblioteca şcolii de la Sfântul Sava, întrucât chiar domnitorul ţării împrumutase trei cărţi, pentru lectura sa, şi pentru care Constantin Brâncoveanu promisese că va oferi o sumă de bani pentru ridicarea ei;

5) această bibliotecă avea un catastih unde erau consemnate toate cărţile, care era un fel de registru inventar sau un catalog al bibliotecii;

6) acest catastih al bibliotecii fusese redactat în două exemplare, unul fiind păstrat în bibliotecă iar celalalt îi fusese trimis patriarhului Hrisant;

7) apar termenii prea-cuvioşi egumeni şi epitropi, specifici mediului monahal.

Cei doi termeni, prea-cuvioşi egumeni şi epitropi, care apar în interiorul scrisorii ne conduc către următoarea concluzie: de vreme ce biblioteca era administrată de nişte prea-cuvioşi egumeni şi epitropi (aici, poate, cu sensul de administratori ai bibliotecii) atunci cu siguranţă că aceasta se afla în incinta unei mănăstiri din Bucureşti. În sprijinul afirmaţiei noastre venim cu următorul argument, bazat pe o informaţie pe care am întâlnit-o în teza de doctorat a D-nei Andreea-Mihaela Tudor (Badea), şi anume: „din corespondenţa purtată de noul director al Academiei (Sfântul Sava, n. n.), Marcos Porfiropoulos în 1710 deţinem o informaţie foarte importantă pentru soarta bibliotecii, aceea că, dat fiind că localul se afla în reparaţie, cărţile donate de Hrisant Notara se aflau la mănăstirea Sf. Gheorghe (din Bucureşti, n. n.)”[5]. Astfel, se justifică prezenţa, în scrisoarea lui Gheorghe Ramadan către Patriarhul Hrisant Notara din anul 1715, a „prea-cuvioşilor egumeni şi epitropi”. Ba mai mult, credem că reparaţia tipografiei şi a bibliotecii a durat mai mult de anul 1710, de vreme ce în 1715, acela îi scrie Patriarhului Hrisant că biblioteca se afla într-o mănăstire.

În concluzie, putem spune că intenţia lui Antim Ivireanul de-a construi o bibliotecă şi o tipografie la şcoala Sfântul Sava din Bucureşti, nu s-a concretizat, lucru pe care îl putem deduce din cele două scrisori prezentate de noi mai sus. Cu toate acestea mitropolitul Antim a reuşit până la urmă să construiască o altă bibliotecă, aşa cum vom vedea în continuare.  

         

2. 2. Înfiinţarea bibliotecii Mănăstirii Tuturor Sfinţilor din Bucureşti

Aşa cum am văzut mai sus, intenţia lui Antim de a construi o bibliotecă şi o tipografie la Academia Sfântul Sava din Bucureşti nu s-a înfăptuit. Mai târziu a înfiinţat în Bucureşti o mănăstire cu hramul Tuturor Sfinţilor, cunoscută azi sub numele Mănăstirea Antim. În aşezământul mănăstirii, dat de Antim în data de 24 aprilie 1713, mai precis în capitolul 18 se vorbeşte despre modul în care să fie organizată biblioteca. Pentru importanţa sa în discuţia noastră îl vom reda aici: „Cap. 18. Pentru vivliotică. Cîte cărţi am lăsat în vivliotica noastră, atîtea greceşti şi atîtea rumîneşti, după cum scriu în catastihul beserecii, las cu blestem să nu îndrăznească să ia cineva vreuna să o înstreineze. Iar de va trebui cuiva să ia vreuna, au să cetească pre dânsa, au să o scrie, au să caute ceva întrînsa, fără răvaş iscălit de la acela ce o cére cu făgăduială că o va trimite înnapoi şi cu vréme hotărîtă, să nu să dea. Şi să poarte grije să o ceară”[6].

Pe lângă instrucţiunile privind organizarea bibliotecii, Antim trebuie să fi lăsat şi un catalog al ei. Cărţile româneşti şi greceşti din bibliotecă, „au fost înscrise în catastihul bisericii”[7].

Istoricul Aurelian Sacerdoţeanu afirmă, cu părere de rău, că acest catastih, care „a fost primul catalog de bibliotecă atestat astfel în Ţara Românească”[8], nu s-a păstrat până azi. Trebuie spus faptul că nu împărtăşim această ipoteză din cauză că, aşa cum reiese foarte limpede din scrisoarea lui Gheorghe Ramadan către Patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului, cărţile trimise de acesta pentru şcoala de la Sfântul Sava fuseseră depozitate, din cauza reparaţiilor, începând cu anul 1710 în Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Bucureşti. Aşa cum arată Gheorghe Ramadan, cărţile trimise în anul 1715 de Patriarhul Hrisant, fuseseră înscrise în catastihul bibliotecii, deja existent de câţiva ani, presupunem că începând cu anul  1710, anul mutării bibliotecii Sf. Sava la Mănăstirea Sf. Gheorghe.     

Bibliologul Barbu Teodorescu afirmă despre biblioteca Mănăstirii Tuturor Sfinţilor că este în realitate biblioteca Mitropoliei Ţării Româneşti, întrucât „la ea se referă în testamentul său Antim Ivireanu, când stabileşte norme de organizare”[9].

Totodată se poate afirma, aşa cum spunea şi Profesorul Gabriel Ştrempel, că „prin acest aşezământ, la Mănăstirea «Tuturor Sfinţilor» a fost înfiinţată, în anul 1715, prima bibliotecă publică de împrumut din Ţara Românească”[10]. Astfel, începând cu Antim Ivireanul, putem spune că avem prima bibliotecă publică din ţară, deşi, nu avem şi alte informaţii din epocă.

 

2. 3. Activitatea lui Antim de bibliotecar

Aurelian Sacerdoţeanu scrie un studiu foarte interesant intitulat Antim Ivireanul, arhivist, bibliotecar şi topograf. Studiul său a fost publicat în două părţi, în revista Glasul Bisericii, prima parte în anul 1963, la nr. 9-10, pp. 862-890 iar a doua parte în anul 1964, în nr. 3-4, pp. 223-244.

În introducerea articolului său, acesta afirmă, pe bună dreptate, că „în timpul din urmă a început o mai adîncă cercetare a vieţii şi operei lui Antim Ivireanul, sub aspecte diferite. […] vrem să limpezim pentru unele dintre acestea într-atît cît privesc trei aspecte din activitatea marelui mitropolit, aspecte cărora nu li s-a dat atenţia cuvenită […] Aceste trei aspecte privesc noţiunile pe care le avea mitropolitul Antim Ivireanul în ce priveşte arhivistica, bibliologia şi topografia practică. Nu sunt chestiuni  necunoscute, ci numai insuficient abordate”[11].

Acesta dedică activităţii de bibliotecar a lui Antim, trei pagini din studiul său (pp. 872-874). Pe pagina 872, acesta face o scurtă prezentare a bibliotecilor personale de până la Antim şi a modului în care se făcea împrumutul de cărţi. În pagina 873, în continuare de pe pagina anterioară, este amintită scrisoarea din 4 februarie 1709, dintre Constantin Brâncoveanu şi Patriarhul Hrisant Notara, unde se arată intenţia lui Antim de a construi o bibliotecă la Sfântul Sava. În pagina 874 este analizat capitolul 18 (despre bibliotecă) din Aşezământul său, dat pentru Mănăstirea Tuturor Sfinţilor din Bucureşti. Acesta demonstrează că îndrumările date de Antim reprezintă „toată regula împrumutului  de cărţi, adică am zice azi, buletinul de cerere, termen pentru înapoierea şi reclamarea cărţii în caz de depăşire a termenului convenit”[12]. Acesta concluzionează spunând că „aceste puţine cuvinte arătă că şi la acea dată cărţile erau citite în bibliotecă sau în afara ei, dar erau şi consultate. Deci serveau unei documentări oarecare”[13].     

Deşi nu dezvoltă prea mult acest subiect, cu privire la activitatea lui de bibliotecar, este de remarcat faptul că acesta este printre primii care îl analizează în mod sistematic.

Trebuie să recunoaştem că Antim, în urma dispoziţiilor clare pe care le dă cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea bibliotecii de la ctitoria sa, Mănăstirea Tuturor Sfinţilor din Bucureşti, a avut cunoştinţă de bibliotecile existente în vremea sa. Ba mai mult, nu este exclus ca în tinereţea sa, pe la mănăstirile pe unde a fost, pe lângă activitatea de tipograf, să o fi îndeplinit şi pe aceea de bibliotecar. Până la descoperirea de noi dovezi, această idee rămâne la nivel de ipoteză.   

 

2. 4. Un document inedit: condica Mitropoliei Ţării Româneşti (zisă a lui Antim)

Despre condica Mitropoliei Ţării Româneşti (zisă a lui Antim) face referire Marta Anineanu în studiul intitulat[14] Din istoria bibliografiei româneşti. Catalogul sistematic din 1836 al Bibliotecii Mitropoliei din Bucureşti, publicat în Studii şi cercetări de bibliologie, Anul I (1955), la paginile 113-125. Aceasta afirmă următoarele: „cît priveşte cărţile Bibliotecii Mitropoliei Ungro-Vlahiei, cea mai veche însemnare despre ele o întâlnim în Condica – zisă a – lui Antim, (1695-1731) în care pe f[ila]. 4^v sunt însemnate şi cîteva cărţi”[15]. Pe lângă această scurtă menţiune, în nota 4 de subsol, autoarea spune că această condică se regăseşte în Bibliotecii Academiei Române, în colecţia manuscriselor româneşti cu nr. 671. În continuarea studiului său nu ni se spune despre ce cărţi ar fi vorba sau măcar numărul lor.

Profesorul Gabriel Ştrempel, în cartea sa ce se intitulează Catalogul manuscriselor româneşti B.A.R., 1-1600, face următoarea descriere a Ms. rom. 671: „Ms. rom. 671 = Sec. XVII-XVIII (1695-1731); 31,5 x 10,5 cm. <Condica Mitropoliei Ţării Româneşti (zisă condica lui Antim), în care sînt trecute odoarăle, cărţile şi doc. anilor 1695-1731>. Numeroase file albe. Textul este scris cu cerneală neagră. Legătură artistică în piele. Dăruit Academiei Române de C. Erbiceanu, la 4/16 mart. 1894”[16]. Aici, nu avem şi o analiză a manuscrisului, aşa cum o regăsim în cazul altor manuscrise prezentate în cartea respectivă.

Informaţia prezentată de Marta Anineanu a fost preluată şi de alţi cercetători mai noi, care s-au ocupat şi de istoricul bibliotecii Mitropoliei Ţării Româneşti. Astfel, în rezumatul tezei de doctorat intitulată Biblioteca Mavrocordaţilor în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Contribuţii în baza catalogului inedit din manuscrisul românesc 603 (B.A.R.), susţinută la Galaţi în anul 2015 de Andreea-Mihaela Tudor (Badea) la Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, sub coordonarea ştiinţifică a d-lui Prof. Univ. Dr. Ionel Cândea, găsim mai multe informaţii cu privire la biblioteca Mitropoliei Ţării Româneşti. Aceasta afirmă la pagina 15 că „ştirile despre vechiul fond de cărţi de la Mitropolie sunt sporadice: câteva cărţi trecute pe f. 4 a Condicii Mitropoliei Ţării Româneşti (zisă condica lui Antim) în care sunt trecute odoarăle, cărţile şi doc. anilor 1695-1731”[17]. Aceeaşi informaţie este reluată şi în cadrul tezei, la pagina 77[18], chiar la începutul subcapitolului intitulat II.4.1.1.4. Biblioteca Mitropoliei din Bucureşti. Biblioteca Mitropoliei din Târgovişte[19]. Aducem aici următoarea precizare şi anume: este vorba de fapt despre fila 4 verso, iar nu despre fila 4 (recto, n. n.), deoarece pe fila 4^r sunt consemnate o serie de obiecte şi odoare, care au aparţinut Mitropoliei, care se continuă şi pe fila 4^v, în partea de sus a paginii.   

În urmă cu câteva zile, cu ajutorul doamnei bibliotecar de la sala de lectură Dumitru Panaitescu – Perspessicius (Manuscrise şi Carte Rară) a Bibliotecii Academiei Române, căreia doresc să îi mulţumesc pe această cale, am consultat Ms. rom. nr. 671 intitulat Condica Mitropoliei Ţării Româneşti (zisă condica lui Antim), în care sînt trecute odoarăle, cărţile şi doc. Anilor 1695-1731. Descrierea fizică a manuscrisului, făcută de Gabriel Ştrempel în cartea sa, corespunde întru totul realităţii, cu o singură menţiune: primele file de la început sunt numerotate cu cifre romane (de la I la V), după care sunt nişte file goale apoi începe numerotarea manuscrisului cu cifre arabe. În cazul de faţă este vorba despre fila 4 verso (cu cifre arabe). Fila respectivă este împărţită în 2 părţi: 1) în partea de sus, sunt 3 însemnări cu privire la nişte obiecte de cult care au aparţinut Mitropoliei[20], în continuarea filei 4^r; 2) în jumătatea de jos sunt 6 însemnări privind nişte cărţi.

Vom reda mai jos textul original şi traducerea acestuia, pe care am realizat-o cu ajutorul d-lui Profesor Laurenţiu Avram[21].

Nr.	Originalul	Traducerea
1		Evanghelie cu frânghie neagră ferecată cu argint şi poleită.
2		Evanghelie îmbrăcată cu frânghie roşie ferecată cu argint şi poleită.
3		Liturghie arhierească.
4		Liturghie tainică.
5		Evanghelie ferecată (indescifrabil) cu argint şi poleită (indescifrabil) vor apostol.
6		Liturghie mică scrisă cu mâna veache cu glavine (iniţiale / litere mari) de aur cu frânghie roşie.

               

Acestea sunt cărţile care au aparţinut Mitropoliei Ţării Româneşti şi care s-au aflat probabil în biblioteca acesteia. Acestea par a fi, în primul rând, cărţi de slujbă folosite în rânduiala liturgică şi să fi stat în biserica Mitropoliei[22], însă nu este exclus ca la un moment dat să se fi aflat şi în bibliotecă.                 

 

2. 5. Ştiri despre biblioteca personală a lui Antim

Din preocupările cărturăreşti ale mitropolitului Antim ne putem da seama că acesta a iubit cărţile şi s-a dedicat în primul rând tipăririi lor şi a circulării lor în Ţara Românească şi nu numai.

Descoperirile actuale ne demonstrează faptul că Antim Ivireanul a avut o bibliotecă personală atât pe când era un simplu călugăr, care se ocupa de tipăritul cărţilor, cât şi atunci când a devenit episcop de Râmnic, iar mai apoi mitropolit.

Astfel, din condica Mitropoliei (zisă a lui Antim) aflăm, pe fila 4 verso, un număr de 6 cărţi care, este posibil să îi fi aparţinut lui Antim, anume:

1.       Evanghelie cu frânghie neagră ferecată cu argint şi poleită;

2.       Evanghelie îmbrăcată cu frânghie roşie ferecată cu argint şi poleită;

3.       Liturghie arhierească;

4.       Liturghie tainică;

5.       Evanghelie ferecată (indescifrabil) cu argint şi poleită (indescifrabil) vor apostol;

6.       Liturghie mică scrisă cu mâna veache cu glavine (iniţiale / litere mari) de aur cu frânghie roşie.    

Alte două cărţi care i-au aparţinut lui Antim sunt:

1.       Evanghelia în limba română (Snagov, 1697) cu o danie de însemnare pentru Mănăstirea Turbaţi[23];

2.       Capitole îndrumătoare de Vasile Macedoneanul (Bucuresci, 1691)[24].

Au mai fost descoperite patru mineie greceşti tipărite la Veneţie, purtând semnătura lui Antim[25]:

1.       Mineiul pe februarie (Veneţia, 1678)

2.       Mineiul pe iunie (Veneţia, 1678)

3.       Mineiul pe ianuarie (Veneţia, 1682)

4.       Mineiul pe decembrie (Veneţia, 1685)

Acestea sunt o mică parte din cărţile care au făcut parte din biblioteca Mitropolitului Antim”.

 

Pentru cei interesați, studiul poate fi consultat integral aici:

https://www.academia.edu/34521789/Sf%C3%A2ntul_Ierarh_Antim_Ivireanul_1650_1716_%C5%9Fi_Biblioteca_Mitropoliei_%C5%A2%C4%83rii_Rom%C3%A2ne%C5%9Fti_%C3%8En_MICLE_Maria_coord_LOVASZ_Agneta_coord_BURSA%C5%9EIU_Simona_coord_Biblioteca_f%C4%83r%C4%83_bariere_Timi%C5%9Foara_Editura_Universit%C4%83%C5%A3ii_de_Vest_Bucure%C5%9Fti_Editura_ABR_2017_pp_260_272

---

[1] SACERDOŢEANU, Aurelian. Antim Ivireanul, arhivist, bibliotecar şi topograf. În: Glasul Bisericii. Revista oficială a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, Anul LXXII (1963), , nr. 9-10, p. 872.

[2] Istoricul Aurelian Sacerdoţeanu traduce 1000 de groşi în loc de 1000 de lei cf. SACERDOŢEANU, Aurelian. Op. cit., p. 874.

[3] HURMUZAKI, Eudoxiu de; IORGA, Nicolae. Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de Hurmuzaki. Publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor şi ale Academiei Române. Vol. XIV (Documente greceşti privitoare la Istoria Românilor publicate după originale, copiile Academiei Române şi tipărituri de N. Iorga). Partea I (1320-1716). Bucureşti: Librăriile Socec & Co., C. Sfetea, Pavel Suru, 1915, p. 413. (În continuare Hurmuzaki-Iorga, Documente, vol. XIV/I).

[4] Hurmuzaki-Iorga, Documente, vol. XIV/I, p. 696.

[5] TUDOR, Andreea-Mihaela (Badea). Biblioteca Mavrocordaţilor în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Contribuţii în baza catalogului inedit din manuscrisul românesc 603 (B.A.R.). (teză de doctorat). Galaţi: Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, 2015, p. 93.

[6] SACERDOŢEANU, Aurelian. Antim Ivireanul, arhivist, bibliotecar şi topograf (continuare). În: Glasul Bisericii. Revista oficială a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, Anul LXXIII (1964), nr. 3-4, p. 232. Acest capitol a fost tradus şi de Gabriel Ştrempel în Sfântul Antim Ivireanul. Scrieri. Ediţie îngrijită de Arhimandrit Mihail Stanciu şi Profesor Doctor Gabriel Ştrempel. Bucureşti: Editura Basilica, 2016, p. 158.

[7] SACERDOŢEANU, Aurelian. Antim Ivireanul, arhivist, bibliotecar şi topograf. În: Glasul Bisericii. Revista oficială a Sfintei Mitropolii a Ungorvlahiei, Anul LXXII (1963), nr. 9-10, p. 874.

[8] Ibidem, p. 874.

[9] TEODORESCU, Barbu; BARNEA, I. Cultura în cuprinsul Mitropoliei Ungrovlahiei. A. Cărturari, tipografi, biblioteci, şcoli. B. Artele. În: Biserica Ortodoxă Română. Buletinul oficial al Patriarhiei Române, Anul LXXVII (1959), Nr. 7-10, p. 850.

[10] Sfântul Antim Ivireanul. Op. cit., p. 158.

[11] SACERDOŢEANU, Aurelian. Antim Ivireanul, arhivist, bibliotecar şi topograf. În: Glasul Bisericii. Revista oficială a Sfintei Mitropolii a Ungorvlahiei, Anul LXXII (1963), nr. 9-10, pp. 864-866.

[12] Ibidem, p. 874.

[13] Ibidem, p. 874.

[14] A se vedea pe larg studiul ANINEANU, Marta. Din istoria bibliografiei româneşti. Catalogul sistematic din 1836 al Bibliotecii Mitropoliei din Bucureşti. În: Studii şi cercetări de bibliologie, Anul I (1955), pp. 113-125;

[15] ANINEANU, Marta. Op. cit., p. 117.

[16] ŞTREMPEL, Gabriel. Catalogul manuscriselor româneşti. B.A.R., 1-1600. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, p. 158.

[17] TUDOR, Andreea-Mihaela (Badea). Biblioteca Mavrocordaţilor în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Contribuţii în baza catalogului inedit din manuscrisul românesc 603 (B.A.R.). (rezumat teză de doctorat). Galaţi: Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, 2015, p. 16. Disponibil online:http://www.arthra.ugal.ro/xmlui/bitstream/handle/123456789/3972/Rezumat_Teza_doctorat_Tudor%28Badea%29_2015.pdf?sequence=1&isAllowed=y (site accesat pe 2 septembrie 2016).

[18] TUDOR, Andreea-Mihaela (Badea). Biblioteca Mavrocordaţilor în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Contribuţii în baza catalogului inedit din manuscrisul românesc 603 (B.A.R.). (teză de doctorat). Galaţi: Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, 2015, p. 77. Doresc să aduc mulţumiri pe această cale Doamnei Mioara Voncilă, Şef Serviciu bibliotecă, de la Biblioteca Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, pentru ajutorul pe care mi l-a acordat în consultarea respectivei tezei de doctorat.  

[19] Dorim să facem şi aici o precizare: nu au existat niciodată două mitropolii, una la Bucureşti şi una la Târgovişte. În documentele vremii este menţionată existenţa unei singure mitropolii în Ţara Românească sau Ungrovlahia, cum mai era numită. Într-adevăr ştim că reşedinţa mitropoliei s-a aflat şi la Târgovişte, de unde a fost mutată, în mod oficial în anul 1668, la Bucureşti, unde se află până astăzi.

[20] Sunt consemnate un dicher şi un tricher moştenite de pe vremea mitropolitului Ştefan (prima oară, 1648-1653; a doua oară, aprox. 1656-1668). Aceste obiecte sunt nişte sfeşnice folosite în timpul liturghiei de către episcop sau mitropolit, cu care binecuvintează mulţimea credincioşilor. O menţiune interesantă cu privire la primul dintre aceste obiecte liturgice este că era stricat.

[21] Lect. Univ. Dr. Laurenţiu Avram este profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, Departamentul Ştiinţe ale Comunicării, Colectivul Ştiinţele Informării şi Documentării, unde predă un curs de Paleografie chirilică şi slavonă românească, căruia doresc să îi mulţumesc pentru ajutorul oferit în traducerea titlurilor cărţilor respective din condica Mitropoliei, zisă a lui Antim.

[22] Asupra acestor cărţi şi manuscrise vom reveni mai pe larg într-un alt articol sau studiu, unde le vom analiza pe larg.

[23] TUDOR, Andreea-Mihaela (Badea). Biblioteca Mavrocordaţilor în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Contribuţii în baza catalogului inedit din manuscrisul românesc 603 (B.A.R.). (teză de doctorat). Galaţi: Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, 2015, p. 92. A se vedea descrierea cărţii în BRV I, pp. 343-344. 

[24] TUDOR, Andreea-Mihaela (Badea). Op. cit., p. 92. Aici s-a strecurat următoarea eroare: cartea nu a fost tipărită la Buzău ci la Bucureşti cf. BRV I, pp. 324-326.

[25] CHIŢULESCU, Policarp. Cărţi din bibliotecile medievale româneşti păstrate în Biblioteca Sfântului Sinod. În: Libraria. Studii şi Cercetări de bibliologie. Anul IX (2010), p. 136.