Hirotonia întru preot a lui Marius Ciulu

 

Astăzi, sâmbătă – 21 iunie 2025, am participat, fără a sluji, la hirotonia întru preot a unui bun prieten de-al meu, Marius Ciulu.

Slujba de hirotonie a fost săvârșită de către Prea Sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și a avut loc chiar în parohia unde acesta va sluji ca preot, sper eu până la pensionarea sa, respectiv Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea 1 Decembrie (jud. Ilfov).

Înainte de-a vorbi despre Marius trebuie să fac precizarea că mă leagă de acesta o frumoasă și veche prietenie, încă din anul 2008, când eram student la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Cum ne-am cunoscut?

Pe când eram în anul II de facultate, un coleg de an mi-a propus să mă înscriu și eu în Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO). Noul sediu al asociației se afla la etajul 1, în locul fostului xerox din facultate, care fusese mutat în căminul studențesc. Acolo am dat peste o mână de studenți teologi dornici de-a face și altceva în afară de simpla frecventare a cursurilor.

Încurajați de Ciprian Meștereanu, primul președinte al asociației, care era coleg mai mare decât noi cu vreo 2-3 ani, am reușit să tipărim primul număr din Revista ASTO, la data de 14 decembrie 2009. Primul număr a început timid cu 4 pagini A4, practic o coală A3 împăturită în două, în format color. Redacția primului număr era formată din următorii: Ciprian Meștereanu (Președinte), Nicu Dinu (Vicepreședinte), Anca Mogoș (Secretar), Andrei Solomon (Redactor șef). Primii redactori ai revistei au fost Marius Ciulu, Florentina Leonte, Miruna Dumitrescu și Tiberiu Anghelina, iar subsemnatul (colaborator).

De-aici a început colaborarea mea, și ulterior prietenia, cu Marius Ciulu.

După un an de zile în care revista a apărut în acest format, Revista ASTO a fost tipărită  într-un nou format (A5) și cu un aspect grafic mai bun, cu mai multe pagini, și la inițiativa noului președinte al Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO), respectiv: Marius Ciulu. Tirajul primului număr al revistei, din cel de-al II-lea an de apariție, având coperta color și interiorul alb-negru, a fost suportat financiar de către Parohia Militari I din București, lucru de care s-a ocupat personal tot Marius.

Numerele ulterioare, amplu discutate în ședințele de redacție ale revistei ne-au apropiat și mai mult pe noi doi astfel încât am stabilit apoi o frumoasă relație de prietenie, care s-a continuat și dincolo de paginile revistei, a cărei apariție s-a încheiat în anul 2011.

Un alt proiect frumos la care am participat împreună și ne-a sudat ca echipă, acesta fiind marele merit al lui Marius – acela de-a ști să coaguleze oameni de bună calitate în jurul său –, a fost redactarea Ghidului Studentului Teolog. Cele două ediții ale ghidului, tipărite în anii 2010 și 2011, au reușit atunci să pună atât Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) cât și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București la locul potrivit, pe care îl merita pe deplin, în Universitatea din București. Tot lui Marius i se datorează asta pentru că el s-a ocupat de găsirea finanțării, la fel ca și pentru celelalte numere ale Revistei Asto.

Nu voi încerca acum să enumăr toate acțiunile de voluntariat derulate de asociație în care eram angrenați cu toții de Marius, pentru că nu este acesta scopul textului meu, ci voi aminti doar una dintre ideile pe care i-o propusesem atât eu cât și alți colegi de facultate, și anume: să facem periodic, o dată sau de două ori pe lună, o seară de film în facultate la care să participe și un cadru didactic urmând și discuții la final. Nu numai că a fost de acord ba chiar s-a implicat direct și ne-a sprijinit cu birocrația aferentă (discuțiile cu decanul, rezervarea sălii etc.). Ulterior toate serile de film, unde au participat numeroși studenți interesați și de altceva decât de cursurile de teologie, s-au transformat ulterior în cronici de film publicate în paginile Revistei ASTO.

Pentru o scurtă vreme, după ce am terminat facultatea, în 2011, drumurile noastre s-au despărțit, însă după ceva timp am reluat legătura și am aflat cu bucurie că era doctorand în teologie cu o temă extrem de interesantă, pe care nimeni nu o mai cercetase de multe decenii într-un mod serios în teologia românească, și anume: începuturile monahismului creștin.

Inițial alegerea temei mi s-a părut ciudată pentru că nu-l știam pe Marius având gânduri de călugărie însă finalizarea studiilor sale mi-au arătat de fapt că nu era altceva decât unul dintre cei mai serioși cercetători ai teologiei noastre românești, pe care-l vedeam profesor la catedra de Istorie Bisericească Universală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

M-a mirat mult că după susținerea tezei sale de doctorat, în același an cu mine, respectiv 2018, având ca temă Începuturile monahismului Creștin în tradiția Sf. Antonie cel Mare, nu fusese încadrat în Facultate nici măcar ca Asistent universitar pe perioadă determinată la catedra de IBU, deși, între anii 2013-2015 și 2016-2019, fusese plecat în Germania în calitate de bursier doctorand al Fundației Brot fur die Welt, și studiase la Mainz și Kiel.

Mi-a zis că în anul 2016 a lucrat în cadrul Sectorului Teologic Educațional al Patriarhiei Române, iar apoi din 2019 funcționa ca inspector eparhial în cadrul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Munca lui Marius, între multiplele sarcini de la birou (voluntariat cu studenții pentru diverse activități ale Patriarhiei Române, tabere, organizarea ITO ș.a.), a fost încununată cu susținerea, în anul 2023, a celei de-a doua teze de doctorat în Teologie la Facultatea de Teologie Protestantă din cadrul Christian-Albrechts-Universität zu Kiel, având ca temă Präsenz und soziale Aktivitäten des ägyptischen Wüstenmönchtums in der Welt im 4. Jahrhundert. Historische und theologische Aspekte [Prezența și activitățile sociale ale monahismului egiptean din deșert în lume în secolul al IV-lea. Aspecte istorice și teologice].

Nu este nici primul și nici ultimul teolog român ce posedă un dublu doctorat însă la vârsta lui, deși nu mai suntem foarte tineri, nu este deloc puțin lucru fapt pentru care l-am apreciat mereu.

Nici activitatea publicistică n-a lăsat-o deoparte și a publicat mai multe studii de teologie istorică, iar cea mai recentă carte a sa se intitulează Începuturile monahismului creștin în tradiția Sfântului Antonie cel Mare, apărută în anul 2021 la Editura Reîntregirea din Alba Iulia.

Un ultim lucru pe care aș dori să-l amintesc ar fi acesta: pornisem de la o idee de-a face o serie de dialoguri, între mine și Marius, unde să-i readucem în atenția opiniei publice pe marii profesori de teologie istorică, și nu numai, de la București. Astfel, am reușit să facem un prim dialog online unde l-am comemorat, cu prilejul a 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui profesor de Teologie de la București, respectiv Teodor M. Popescu:

Ar fi foarte multe de spus despre Marius însă vreau să devoalez despre el două calități pe care puțini oameni pe care i-am întâlnit până în prezent le au: 1) este un foarte bun prieten pentru că știe în primul rând să (te) asculte; 2) nu pregetă niciodată să (te) ajute.

Aceste două calități care-i vin mănușă în activitățile sale cu tinerii, unde a reușit de-a lungul anilor să adune peste 60 de studenți și alumni din diferite zone și medii, cred că-l vor face atât un bun slujitor în misiunea sa pastorală și, în afară de aceasta, pentru că este un foarte bun ascultător al oamenilor, cât și un preot-duhovnic răbdător.

Nu mă îndoiesc că se va întâmpla asta pentru că are alături de el o soție minunată și două tinere vlăstare ce-i vor călca, poate, pe urmele teologiei.

Locul în care a poposit începând de astăzi Părintele Marius, parohia unde va sluji de-acum înainte, mi-a dat senzația aceea de familie care l-a acceptat și l-a primit în sânul ei, lucru care i se datorează în cea mai mare măsură preotului paroh, ce mi-a lăsat impresia unui om deosebit.

După cum spuneam anterior, cred că aș mai putea spune foarte multe însă anumite lucruri sunt menite să rămână tăinuite acolo în cufărul prieteniei noastre și mă mărginesc în a spune doar atât: Vrednic este! Axios! Dignus est!

 

Cu prețuire,

Pr. dr. Silviu – Constantin Nedelcu