De luat aminte la acest fragment din Pastorala la Nașterea Domnului 2024 a Prea Sfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului:
„Dragii
mei,
Praznicul Nașterii
Domnului are pentru noi o importanţă deosebită, fiind sărbătoarea familiei, a
părinţilor, a bunicilor şi în special a copiilor. Poporul nostru care s‑a
născut creştin, botezat în „cristelniţa” Sfântului Apostol Andrei, a înţeles
dimensiunea importanţei acestui praznic. Înaintaşii noştri ne‑au lăsat din
viaţa lor frumoase obiceiuri care străbat fiinţa noastră la vremea acestei
sărbători: an de an răsună la ferestre colindele de Moş‑Ajun. Ne‑au dăruit
străbunii cu datini şi colinde, şi din îndepărtaţi părinţi ni s‑au încredinţat ‑
odor de mare preţ ‑ datini creştineşti, pe care noi le îndeplinim cu drag în
fiecare an. Moş Crăciun este o realitate a copilăriei poporului român, un
suspin o dorinţă vie, un izvor de creaţie literară cu adâncă sensibilitate. De
la lumânările aprinse la căpătâiul strămoşilor, până la candelele care
străjuiesc casele, se văd lacrimi de bucurie şi de tristeţe care curg de dorul
pentru ţară şi pentru cei care „s‑au asuns în Lumina Celui nepătruns”,
aşa cum frumos glăsuia teologul Nichifor Crainic. Niciun popor din lume cu o
existenţă creştină de două milenii nu‑şi mărturiseşte credinţa în venirea
Izbăvitorului, aşa cum o face poporul român. Colindele româneşti au fost de‑a
lungul timpului pastorala vie şi nescrisă a ierarhilor şi preoţilor români, a
cântăreţilor de la strana Bisericii care anunţau venirea Crăciunului, iar
glasurile cristaline ale copiilor au fost calendarele neştiutorilor de carte.
În lumea de basm a strămoşilor noştri, în vatra arzândă a ţării moştenite de
veacuri s‑au ţesut amintirile şi istoria poporului nostru atât de încercat.
Biserica
Ortodoxă Română şi‑a înţeles misiunea ei şi a slujit la realizarea unităţii
poporului român, în vatra lui de formare, de devenire şi de afirmare istorică,
participând activ la marile evenimente care l‑au condus la desăvârşirea
unităţii etnice, spirituale şi de credinţă. Împlinirile poporului au fost şi
împlinirile Bisericii noastre Ortodoxe dar şi invers. Cele două instituţii,
Biserica şi Statul, s‑au identificat în decursul istoriei noastre bimilenare
într‑o unitate de nezdruncinat. În momentele de răscruce, slujitorii Bisericii
strămoşeşti n‑au pregetat să fie alături de popor, unii dintre ei plătind chiar
cu preţul vieţii, atunci când ţara şi neamul erau în primejdie. Istoria îi
descrie năzuinţele şi împlinirile ca maică spirituală a poporului român şi i‑a
înscris în filele ei momentele de seamă ca şi încercările pe care le‑a trăit în
creşterea ei firească. Viaţa ei este legată de viaţa poporului în mijlocul
căruia îşi împlineşte misiunea: de aceea, în Ortodoxie, Bisericile au caracter
naţional, purtând amprentele naţiunii pe care o slujesc. În virtutea acestui
fapt, Biserica Ortodoxă Română este profund ancorată în viaţa societăţii
noastre şi legată din punct de vedere structural de viaţa poporului român, pe
care l‑a slujit întotdeauna. Împletindu‑şi deopotrivă idealurile şi
aspiraţiile prin înfruntarea necazurilor şi a vitregiilor vremurilor care s‑au
abătut asupra lor, aşa a înţeles Biserica să‑şi facă datoria faţă de neam în
momentele de răscruce, dăruind mucenici şi eroi, deşi astăzi există voci care
încearcă să‑i minimalizeze meritele şi jertfa de sânge. Pilda eroilor noştri şi
a marilor mucenici ai neamului românesc trebuie să ne călăuzească pe toţi cei
de astăzi, dar şi pe cei de mâine! Un exemplu este cel al eroului Avram Iancu
al cărui bicentenar s‑a împlinit acest an, care în testamentul său din 20
decembrie 1850 spunea că: „unicul dor al vieţii mele este să‑mi văd naţiunea
mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult
succes, dar tocmai acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se
prefac în nimica”. Crăişorul Munţilor, după cum mai era numit Avram Iancu ar
trebui să fie o pildă pentru oamenii politici, care, din nefericire, mai presus
de interesul ţării pun interesele personale sau ale partidelor din care fac
parte. Aproape fiecare familie are printre înaintaşii ei, asemenea eroi, iar
dacă astăzi avem o ţară liberă, aceasta se datorează jertfirea propriei vieţi
pe altarul patriei.
Iată
rădăcinile acestui arbore genealogic al tezaurului care trebuie păstrat şi
transmis ca o mărturisire vie de credinţă. Sfântul Mitropolit Iosif cel
Milostiv, care a fost o vreme egumen al Mănăstirii Strâmbu Găiseni din judeţul
Giurgiu, a lăsat un adevărat testament poporului român: „Să menţinem
credinţa în Dumnezeu împreună cu tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, căci
bătrânii noştri cu acestea au trăit, cu acestea au înfruntat toate nevoile
străbătând veacurile până‑n zilele noastre şi conservându‑ne nouă ţara,
biserica şi naţionalitatea, nedespărţite una de alta. Şi Dumnezeul părinţilor
noştri va fi totdeauna şi cu noi, precum a fost cu ei, căci numai astfel vom
păstra patrimoniul strămoşesc, care este depozitul cel mai sacru pe care ei ni
l‑au încredinţat, şi pentru care ei ziceau că: podoaba şi fericirea unui neam
este paza legilor strămoşeşti” (Drd. Ioan Vicovan, „Un mitropolit de seamă
al Moldovei ‑ Iosif Naniescu”, în Teologie şi Viaţă, Anul LXVII, Serie nouă,
Anul I (1991), nr. 4‑8, p. 66)”
(† AMBROZIE, Episcopul
Giurgiului. Pastorală la Nașterea Domnului 2024. Nașterea Domnului,
înălțarea firii omenești. Giurgiu: Editura Episcopiei Giurgiului, 2024, p.
6-8).
Textul integral al Pastoralei la Nașterea Domnului 2024 a Prea Sfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, poate fi lecturat online aici: https://episcopiagiurgiului.ro/wp-content/uploads/2024/12/Pastorala-Craciun-2024.pdf [site accesat: 18 decembrie 2024].
