Vineri, 19 septembrie 2025, am avut bucuria să particip la ediția a III-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului, eveniment care s-a desfășurat la Giurgiu fiind organizat de către Consiliul Județean Giurgiu și de Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” Giurgiu.
Am participat ca delegat din partea Prea Sfinției Sale, Prea Sfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, unde am avut privilegiul să vorbesc la deschiderea acestui frumos eveniment cultural, pe esplanada din fața Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, alături de alte oficialități și personalități locale din orașul Giurgiu.
Astfel, am avut deosebita onoare să rostesc câteva cuvinte chiar la deschidere după o elogioasă prezentare făcută de către Dl Octavian Ursulescu, președintele de onoare al evenimentului.
În cuvântul meu am transmis un gând bun și binecuvântarea din partea Prea Sfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, unde l-am amintit și pe marele scriitor argentinian Jorge Luis Borges care își imagina Raiul asemenea unei biblioteci.
Nu în ultimul rând doresc să-i aduc mulțumiri D-nei Daniela Bardan, Manager al Bibliotecii Județene „I. A. Bassarabescu” Giurgiu, o gazdă desăvârșită și „inima” a acestui eveniment cultural pe care a reușit să-l organizeze atât de frumos.
În încheiere aș dori să mai adaug un lucru, așa cum spunea și Dl Octavian Ursulescu, și anume că Biserica Ortodoxă Română, prin Episcopia Giurgiului, sprijină organizarea acestor evenimente culturale și promovarea lecturii la nivel local.
Pr. dr. Silviu – Constantin Nedelcu
Consilier cultural și de comunicații media al Episcopiei Giurgiului





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.